11.07.2011

De ce cred in Islam

 

Informatii suplimentare: 

Introducere in Islam (click pentru detalii)

Islam – o alta perspectiva (click pentru detalii)

 

 

De ce cred în Islam?

de Hazrat Mirza Bashir-ud-Din Mahmud Ahmad Khalifatul Masih II

 

Mi s-a cerut să declar de ce cred în Islam. Când m-am întrebat eu însumi, răspunsul la care am ajuns a fost că eu cred în Islam din acelaşi motiv pentru care cred în orice adevăr. Un răspuns mult mai detaliat ar fi că, în viziunea mea, doctrina centrală a tuturor religiilor este existenţa lui Dumnezeu şi a relaţiei omului cu El. Astfel, religia care poate reuși în stabilirea unei relaţii autentice între Dumnezeu şi om trebuie să fie adevărată iar adevărul unei credinţe este în mod sigur un motiv suficient pentru a crede în ea.

Islamul afirmă faptul că Acela care a creat acest univers este un Dumnezeu viu şi că El se revelează pe Sine creaturilor Sale în vremurile acestea în acelaşi mod în care s-a descoperit pe Sine în vremurile din trecut. Această afirmație poate verificată în două feluri. Fie Dumnezeu poate să-Şi manifeste semnele direct pentru o persoană care-L caută, fie acea persoană poate ajunge la credința in Dumnezeu, studiind viaţa unei persoane căreia Dumnezeu i S-a descoperit pe Sine. Deoarece, prin Harul lui Dumnezeu, se întâmplă să fiu unul dintre acei oameni pentru care Dumnezeu s-a descoperit pe Sine, în mai multe ocazii şi într-un mod supranatural, nu mai am nevoie de niciun motiv suplimentar pentru a crede în adevărul Islamului decât acela că l-am experimentat în propria mea persoană.

Totuşi, pentru a fi de folos acelora care nu au avut o experienţă similară, voi începe să prezint temeiurile care, pe lângă experienţa mea personală, au fost cauza credinţei mele în Islam.

În primul rând, cred în Islam pentru că nu mă constrânge să accept toate acele chestiuni a căror totalitate este numită Religie doar pe baza autorităţii, ci îmi oferă argumente convingătoare pentru a-şi sprijini doctrinele. Existenţa lui Dumnezeu şi natura atributelor Sale, îngerii, rugăciunea şi efectele sale, decretele Divine şi sfera lor, închinarea şi necesitatea sa, Legea Divină şi avantajele sale, revelaţia şi importanţa sa, învierea şi viaţa după moarte, raiul şi iadul – cu privire la fiecare dintre acestea, Islamul a dat explicaţii detaliate şi a stabilit adevărul lor cu argumente puternice pentru satisfacerea minţii omeneşti.

Prin urmare, Islamul nu îmi dăruiește doar credinţă, ci şi certitudine a cunoaşterii care îmi satisface intelectul şi îl obligă să admită necesitatea religiei.

În al doilea rând, cred în Islam pentru că nu se bazează doar pe experienţa oamenilor care au murit, ci îi invită pe toţi la o experienţă personală a ceea ce învaţă şi garantează. Afirmă faptul că fiecare adevăr poate, într-un fel sau altul, să fie verificat în această lume şi astfel îmi satisface raţiunea.

În al treilea rând, cred în Islam deoarece învaţă că nu poate exista conflict între cuvântul lui Dumnezeu şi lucrarea lui Dumnezeu şi astfel rezolvă presupusul conflict dintre ştiinţă şi religie. Islamul nu îmi cere să ignor legile naturii şi să cred în lucruri contrare lor.  Dimpotrivă, mă îndeamnă să studiez legile naturii şi să obţin avantaje din ele. Mă învaţă că, deoarece revelaţia vine de la Dumnezeu şi El este de asemenea Creatorul universului, nu poate exista niciun conflict între ceea ce face şi ceea ce spune. Aşadar, mă invită, pentru a-I înţelege revelaţia, să-I studiez lucrarea, iar, pentru a realiza semnificaţia lucrării sale, să-I studiez cuvântul şi astfel îmi satisface dorinţa intelectuală.

În al patrulea rând, cred în Islam pentru că nu caută să-mi distrugă dorinţele mele naturale ci mi le călăuzeşte pe drumuri corecte. El nu mă transformă într-o piatră, distrugându-mi în totalitate dorinţele; nici nu mă transformă într-un animal, lăsându-le necontrolate şi fără frâu; ci, asemenea unui inginer expert în irigaţii care stăpâneşte apele necontrolate şi le face să curgă în canalele de irigaţii, aducând prin aceasta prosperitate în zonele pustii, îmi transformă dorinţele mele naturale în înalte calităţi morale, printr-un control şi o călăuzire potrivite. Islamul nu îmi spune: Dumnezeu ţi-a dat o inimă iubitoare, dar îţi interzice să-ţi alegi un partener de viaţă, sau El te-a înzestrat cu simţul gustului şi cu capacitatea de a aprecia mâncarea bună, dar ţi-a interzis să mănânci o asemenea mâncare. Dimpotrivă, mă învaţă să iubesc într-un mod curat şi potrivit care va asigura, prin urmaşii mei, perpetuarea tuturor hotărârilor mele bune.

Îmi permite să întrebuinţez mâncare bună, dar în limite potrivite, ca nu cumva să mănânc să mă satur şi vecinul meu să fie flămând. Transformând astfel dorinţele mele naturale în înalte calităţi morale, îmi satisface umanitatea.

În al  cincilea rând, cred în Islam deoarece a tratat corect şi cu dragoste nu doar cu mine ci cu întreaga lume. El mă învaţă nu doar să-mi îndeplinesc îndatoririle faţă de mine, ci insistă asupra comportamentului meu corect cu orice altă persoană sau lucru şi mi-a oferit o călăuzire potrivită în acest scop. De exemplu, atrage atenţia asupra drepturilor părinţilor şi datoriilor pe care copiii le au faţă de părinţii lor. Îi îndeamnă pe copii să se comporte supus şi amabil cu părinţii lor şi i-a făcut pe cei din urmă moştenitori ai ceea ce primii ar putea lăsa. Pe de altă parte, porunceşte dragostea şi afecţiunea părinţilor faţă de copiii lor şi le impune datoria de a-şi creşte bine copiii, dezvoltându-le bunele însuşiri şi având grijă de sănătatea lor şi i-a făcut de asemenea moştenitori ai părinţilor lor. La fel, impune cea mai bună relaţie dintre soţ şi soţie şi pretinde fiecăruia să aibă un respect potrivit pentru nevoile şi dorinţele celuilalt şi să se comporte cu afecţiune unul faţă de celălalt. Această idee a fost exprimată foarte bine de Sfântul Fondator al Islamului când a spus:

„O persoană care îşi maltratează soţia în timpul zilei şi o iubeşte noaptea acţionează în completă contradicţie cu frumuseţea naturii umane.”

El a spus de asemenea:

„Cei mai buni dintre voi sunt aceia care îşi tratează soţiile cel mai bine.”

El a spus din nou:

„Femeia este fragilă ca sticla şi, de aceea, bărbaţii ar trebui să trateze femeile tandru şi delicat, ca pe un obiect făcut din sticlă.”

Islamul a pus un accent special pe educaţia şi pregătirea fetelor. Sfântul Profet a spus:

„O persoană care îşi creşte bine fiica şi îi dă o bună pregătire şi educaţie câştigă paradisul, prin acest fapt.”

Islamul le-a făcut și pe fete, împreună cu băieții, moştenitoare ale părinţilor lor.

De asemenea, a instituit reguli corecte pentru călăuzirea conducătorilor şi a celor conduşi. El le spune conducătorilor că autoritatea investită în ei nu este proprietatea lor personală, ci este un mandat şi că ei ar trebui să îndeplinească întocmai obligaţiile acestui mandat, ca nişte oameni drepţi şi cinstiţi şi să guverneze consultându-se cu poporul. El spune celor conduşi că puterea de a vă alege conducătorii v-a fost dăruită de Dumnezeu şi că ar trebui, prin urmare, să aveţi grijă să investiţi cu autoritate de guvernare doar persoanele care o merită pe deplin. După ce le împuterniciţi cu această autoritate, voi ar trebui să le oferiţi cea mai deplină cooperare şi nu ar trebui să vă revoltaţi împotriva lor, pentru că, dacă faceţi astfel, voi doar căutaţi să demolaţi ceea ce propriile voastre mâini au construit.

De asemenea a reglementat drepturile şi îndatoririle angajatorului şi angajatului. El spune angajatorului: tu trebuie să îi dai muncitorului plata completă chiar înainte de a i se usca transpiraţia pe corp şi nu ar trebui să îi desconsideri pe aceia care lucrează pentru tine, deoarece ei sunt fraţii tăi, a căror grijă ţi-a fost încredinţată de Dumnezeu şi ei sunt adevăraţii susţinători ai prosperităţii tale. Prin urmare, ar trebui să nu fii atât de nesăbuit încât să cauţi să distrugi ceea ce constituie propriul tău sprijin şi baza puterii tale. El spune muncitorului: când te-ai angajat să execuţi o lucrare pentru cineva, ar trebui să te achiţi de obligaţia ta în mod cinstit şi cu grija şi străduinţa cuvenite.

El spune acelora care au fost înzestraţi cu sănătate fizică şi putere din belşug că nu ar trebui să se comporte tiranic faţă de cei slabi, nici să îi trateze cu dispreţ pe aceia care suferă de un defect sau neajuns fizic; pentru că acestea ar trebui să trezească mai degrabă mila cuiva decât dispreţul său.

El spune celor bogaţi: vi s-a încredinţat datoria de a avea grijă de cei săraci şi trebuie să puneţi deoparte o pătrime din averea voastră în fiecare an pentru a fi utilizată la alinarea săracilor şi a celor aflaţi în necaz şi pentru înaintarea celor cărora le lipsesc mijloacele de a înainta. El îi învaţă să nu sporească neputinţele celor săraci împrumutându-le bani cu dobândă, ci să-i ajute cu daruri dezinteresate şi cu împrumuturi fără dobândă, arătând faptul că bogăţia nu îi este dată omului pentru a-şi petrece viaţa în lux şi într-un trai destrăbălat, ci ar trebui să o folosească pentru progresul întregii umanităţi  şi ar trebui, astfel, să merite cea mai bună răsplată aici şi în viaţa de apoi.

Pe de altă parte, îl învaţă de asemenea pe cel sărac să nu se uite cu invidie şi poftă la ceea ce a fost dat altor oameni, deoarece aceste sentimente întunecă treptat mintea şi împiedică o persoană să dezvolte însuşirile bune cu care a fost el însuşi înzestrat. Prin urmare, îi îndeamnă pe cei săraci să-şi concentreze atenţia asupra dezvoltării talentelor dăruite de Dumnezeu, astfel încât să progreseze în direcţiile benefice. El călăuzește guvernele să creeze facilităţi pentru părţile mai sărace ale comunităţii pentru un astfel de progres şi să nu permită ca întreaga putere şi bogăţie să fie concentrată în puţine mâini.

El reaminteşte acelora ai căror strămoşi au obţinut demnităţi şi onoare ca rezultat al eforturilor nobile că este datoria lor să menţină acele demnităţi şi acea onoare cu propriile lor eforturi nobile şi îi avertizează împotriva desconsiderării altora care nu au fost binecuvântaţi în acelaşi mod, pentru că Dumnezeu i-a făcut pe toţi oamenii egali. El le reaminteşte că Dumnezeu, care a le-a dăruit aceste onoruri, poate dărui altora onoruri şi mai mari şi că, dacă ei îşi folosesc greşit poziţia în care au fost chemaţi şi îi nedreptățesc pe cei care nu au fost înzestraţi în mod similar, vor pune temelia pentru agresiuni viitoare chiar împotriva lor din partea acelora împotriva cărora au păcătuit acum. Ei ar trebui, prin urmare, să nu se mândrească prin proclamarea propriei lor măreții, ci ar trebui să se mândrească ajutându-i pe alţii să devină mari, deoarece adevărata demnitate aparţine doar aceluia care încearcă să îşi ridice fratele căzut înspre măreţie.

Islamul învaţă că nicio naţiune nu ar trebui să atace o altă națiune, nici nu ar trebui ca un stat să atace alt stat, ci naţiunile şi statele ar trebui să coopereze între ele în scopul promovării intereselor întregii umanităţi. El interzice unor naţiuni, state şi indivizi să se unească între ei pentru a conspira împotriva altor naţiuni, state sau indivizi. Pe de altă parte, el învaţă că naţiunile, statele şi indivizii ar trebui încheie un legământ între ei pentru a se abține reciproc de la agresiune şi pentru a coopera între ei pentru promovarea acelora care sunt nedezvoltaţi.

Pe scurt, eu cred că Islamul asigură condiţii de pace şi mângâiere pentru mine şi pentru toţi cei care ar dori să păşească pe cărarea prescrisă de el, oricine ar fi ei, orice ar fi ei şi oriunde ar fi ei. În orice poziţie mă plasez, descopăr că Islamul este la fel de folositor şi de benefic pentru mine şi pentru ai mei, pentru vecinii mei, pentru oamenii pe care nu îi cunosc şi chiar nu am auzit de ei, pentru bărbaţi şi pentru femei, pentru cei în vârstă şi pentru cei tineri, pentru patron şi pentru angajat, pentru bogat şi pentru sărac, pentru naţiunile mari şi pentru cele mici, pentru internaţionalişti şi pentru naţionalişti şi că stabileşte o relaţie sigură şi certă între mine şi Creatorul meu.

Eu cred în el şi cum aş putea, într-adevăr, să renunţ la el şi să accept altceva în locul lui?

 

 

 

Printer PDF    Expediere articol ca PDF   

Dragoste pentru toti, ura pentru nimeni

Share