| Informatii suplimentare:
• Jihad sau terorism? (limba romana – click pentru detalii)
• Jihad – un concept neinteles (limba engleza – click pentru detalii ) • Islam este pace (limba engleza – click pentru detalii ) |
Adevăratul concept al jihad-ului islamic
Discurs rostit de Hadhrat Mirza Masroor Ahmad(aba), Khalifatul Masih V, Liderul Suprem al Comunităţii Musulmane Mondiale, Ahmadiyya, în faţa invitaţilor germani în cea de-a doua zi a Jalsa Salana (Adunarea Anuală) din Germania în data de 23 august 2008.
După ce a recitat Tashahhud, Ta’awwudh şi Bismillah, Hadhrat Khalifatul Masih V(aba) a spus:
Dragii noştri invitaţi,
Assalamo ‘Alaikum Wa Rahmatullahe Wa Barakatohu
„Fie ca pacea şi binecuvântările lui Allah să coboare asupra voastră, a tuturor!”
Amir-ul nostru (conducătorul comunităţii germane) îmi spune că stați aici de o oră şi, probabil, sunteţi deja obosiţi. Dar subiectul despre care m-a rugat să vorbesc astăzi este de aşa natură încât, în ciuda eforturilor mele, nu pot să-l tratez pe scurt. Deci, va dura între 30 şi 35 minute. Asemenea întâlniri au mai fost organizate aici, însă, din nefericire, nu am putut avea şansa să particip la acestea.
Amir-ul nostru m-a rugat să spun câteva cuvinte despre Jihad deoarece acest subiect este în atenția lumii întregi, făcându-i pe nemusulmani să creadă că Islamul este o religie a extremismului și terorii.
Într-adevăr, unii oameni cred că prin terorism, Islamul distruge pacea lumii. Este păcat că există un grup care, din proasta înțelegere a învățăturilor Islamului, susține acest concept eronat. Există nemusulmani educați care cred că se poate trasa o legătură între ideea de viață de după moarte, de rai și de iad, și acești musulmani extremiști, teroriști și atacatori cu bombă sinucigași, punând la bazele acestei teorii ideea potrivit căreia, pentru atacatorii cu bombă sinucigași, ar exista un drum mai scurt către rai. Așa s-a ajuns ca dorința fatalistă de a intra în paradis să ducă la o proastă înțelegere a Jihad-ului și a morții în numele lui Allah, făcându-i pe unii să ridice sabia și să cauzeze dezordine în lume. Grupurile teroriste de astăzi sunt, în realitate, un produs secundar al acestei învăţături şi al acestei concepţii.
În orice caz, deși recunosc că faptele comise de anumiţi musulmani ignoranţi şi mult prea entuziasmaţi au stat, fără îndoială, la baza formării unei impresii total greşite despre învăţăturile Islamului, trebuie să menționez faptul că textele scrise împotriva Islamului, nebazându-se pe o înțelegere corectă a învățăturilor islamice, au înfățișat acelaşi concept eronat despre Jihad-ul islamic.
Totuși, voi încerca să explic adevăratul concept de Jihad, făcând referire la cuvintele lui Mesia cel promis, Fondatorul Comunităţii Musulmane Ahmadiyya, Hadhrat Mirza Ghulam Ahmad, pacea să fie asupra lui, care a murit acum o sută de ani, deci care nu s-a putut lăsa influențat de situația mondială actuală în modul său de înțelegere a Sfântului Coran, a tradiţiilor Sfântului Profet, pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui, și a istoriei Islamului.
Mai întâi de toate, voi explica adevăratul concept al Jihad-ului, în cuvintele lui Mesia al acestor vremuri. Au trecut o sută de ani de când Fondatorul Comunităţii Ahmadiyya a decedat.
Prin urmare, nimeni nu poate spune că răspunsul Comunității Musulmane Ahmadiyya inventeaza replici pentru a corecta impresia gresita care circula in lume, ci, dimpotrivă, acestea sunt exact aceleaşi învăţături expuse în Sfântul Coran.
Mesia cel Promis (pacea şi binecuvântările fie asupra lui) declară:
„Practica răspândită printre musulmani de a ataca oameni de alte religii, numită de ei „Jihad”, nu este un război legitim; deoarece este, în mod clar, împotriva poruncii lui Dumnezeu şi a Profetului Muhammad (pacea fie asupra lui) şi constituie un păcat grav.”
Înţelegeţi acum ce înseamnă cuvintele „Jihad-ul dupa lege” folosite de Fondatorul Comunităţii Ahmadiyya?
Pentru a înţelege aceasta, trebuie să aruncăm o foarte scurtă privire asupra condiţiilor existente în acea zonă a Arabiei unde Fondatorul Islamului, Sfântul Profet Muhammad (pacea fie asupra lui), a vestit misiunea sa Divină şi a chemat oamenii la Islam.
Amintiţi-vă că acei oameni erau analfabeţi şi necivilizaţi. Motive ridicole şi meschine generau neînţelegeri din cauza cărora puteau să se ucidă între ei ani la rând.
Atunci când Muhammad (pacea fie asupra lui) i-a anuntat ca este profet şi i-a chemat pe arabi la Singurul şi Unicul Dumnezeu, cei dintre ei care erau înţelepţi, printre care se numarau si unele din rudele profetului, oameni săraci şi sclavi, au îmbrăţişat cu bucurie Islamul. Când această mişcare a crescut, necredincioşii din Makkah au înteţit persecuţia; cruzimea a atins asemenea niveluri încât credincioşii au fost puşi să se întindă pe nisipurile arzătoare din Arabia, în timp ce pietre încinse erau aşezate pe piepturile lor; erau biciuiţi; membrele lor erau legate de cămile, iar cămilele erau apoi mânate în direcţii opuse, sfâşiindu-le corpurile.
Sfântul Profet (pacea si binecuvantarile lui Allah sa fie asupra lui) şi grupul său de credincioşi au fost izgoniţi într-o vale şi li s-a pus o interdicţie: nu era permis să li se aducă nici mâncare, nici apă. Însoţitorii lui spuneau că oricum vor pieri, aşa că de ce să nu moară luptând? La urma urmei, şi aceşti musulmani veneau dintre aceia care erau gata să ucidă şi să provoace vărsare de sânge pentru cele mai neînsemnate motive. Însă când careva dintre ei spunea: „Permite-ne să luptăm”, Sfântul Profet (pacea şi binecuvântările lui Allah să fie asupra lui) răspundea că lui nu i-a fost poruncit să lupte, ci să aibă răbdare.
Această răbdare nu era cauza vreunei slăbiciuni, caci, mai târziu, istoria a dovedit că doar câteva sute de credincioşi au reuşit să învingă o forţă formată din mii de persoane. Această răbdare venea din faptul că Allah Atotputernicul nu i-a poruncit Profetului Sfânt (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui!) să lupte. În cele din urmă, Sfântul Profet, „pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui”, le-a permis unora dintre oamenii persecutaţi să se stramute şi apoi, după un timp, a plecat şi el către Medina; pe vremea aceea, nişte locuitori ai acelui oraş deveniseră deja musulmani. Odata cu sosirea sa, mulţi oameni au imbratisat Islamul.
Sfântul Profet (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a facut legăminte cu alte triburi şi credinţe, printre care existau şi unii evrei. El a înfiinţat un Stat în care tuturor supuşilor le era garantată libertatea. Dacă vreunul era pedepsit pentru vreun delict, acea pedeapsă era dată conform propriei religii şi propriei legi religioase. Totuşi, în calitate de supuşi ai Statului, toţi aveau drepturi egale.
La un moment dat, din pricina încălcării unei înţelegeri, un trib evreu a fost indepartat. In Medina, printre localnicii musulmani se aflau si unii care juraseră înainte vreme sa l-il dea evreilor ca sa-l educe pe următorul copil care avea să li se nască. Cum facusera acest juramant, copiii le erau acum de religie evreiasca, deci se aflau printre evreii indepartati. Localnicii musulmani, care accepatsera Islamul, au încercat sa-i retina pe copii, însă Sfântul Profet, „pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui”, le-a spus: „Nu există nicio constrângere în religie, aşadar nu poţi să-i opreşti.” Până într-acolo a mers el pentru a asigura drepturile oamenilor.
Cu toate acestea, acuzaţia falsa împotriva Profetului Sfânt, „pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui”, este că, Doamne-fereşte, el a răspândit teroare. Deşi se ştie că musulmanii erau într-o asemenea stare de neajutorare şi erau atât de crud asupriţi, ne întrebăm de ce s-a adus o asemenea acuzaţie împotriva Profetului şi a musulmanilor?
Am menţionat pe scurt care erau condiţiile în vremea aceea. Chiar şi dupa ce musulmanii s-au stramutat spre Medina şi au început să trăiască într-o relativă pace, locuitorii din Makkah au continuat sa-i hăituiasca, sa-i urmăreasca şi sa-i atace. Prima bătălie este cunoscută ca bătălia Badr. Pe atunci, musulmanii nu aveau nici resurse, nici echipament pentru bătălie, în timp ce aceia cu care se confruntau erau organizati intr-o armată complet dotată.
Aceste circumstanţe nu sunt ascunse nimănui şi sunt înregistrate de istorie. Ce ar fi putut face acei oameni nepricepuţi şi fără experienţă? Cu atat mai mult cu cat unii dintre ei erau doar adolescenţi.
Totuşi, atunci când duşmanul a vrut să-i anihileze pe musulmani, Allah Atotputernicul i-a indemnat să lupte. Astfel, a fost revelat următorul verset din Sfântul Coran şi, conform istoricilor, aceasta este prima poruncă care se referă la luptă. Vă invit să priviţi frumuseţea ei şi scopul pentru care a fost acordată permisiunea de a lupta.
Allah spune:
„Permisiunea de a lupta este acordată acelora împotriva cărora se porneste război, deoarece aceştia au fost nedreptăţiţi – şi Allah chiar are puterea de a-i ajuta – acelora care au fost alungaţi din căminele lor pe nedrept numai pentru că ei au spus : ”Domnul nostru este Allah”, iar dacă Allah nu i-ar fi oprit pe unii oameni prin alţii, cu siguranţă ar fi fost demolate mănăstiri şi biserici şi sinagogi şi moschee, în care se pomeneşte deseori numele lui Allah. Iar Allah îl va ajuta cu siguranţă pe cel care îl ajută pe El. Allah este într-adevăr Tare, Puternic.” (Cap. 22, Versetele 40-41)
Dumnezeu spune că, dacă nu ar fi fost acordată permisiunea pentru apărare, atunci pacea societăţii ar fi fost distrusă. Chiar şi astăzi, orice persoană normală, indiferent de religia lui sau a ei, ar spune că aceasta argumentare este, într-adevăr, corectă. Această decizie este îndeajuns pentru a justifica.
- Primul motiv este acela că o persoană atacată are dreptul de a se auto-apăra.
- În al doilea rând, dacă, drept rezultat al unei tiranii, oamenii sunt forţaţi să migreze sau sunt scoşi din căminele lor pe nedrept, şi chiar si atunci când sunt prigoniţi, nu li se permite să trăiască în pace într-un stat guvernat de ei, atunci este destul de rezonabil ca lor să le fie permis să se răzbune pentru rănile care le-au fost cauzate.
- În al treilea rând, asupritorii nu se limitează la primele lor ţinte; într-adevăr, lăcomia lor creşte şi va continua să crească. Neţinând seama de religia oamenilor, ei vor încerca să subjuge, să cucerească alte cetăţi, oraşe şi ţări. Gata, e suficient! Astfel, devine important să tăiem răul de la rădăcină, pentru a pune capăt cruzimii incluse în aceasta.
Prin urmare, această permisiune pentru război a fost dată în scopul apărării şi al asigurării păcii.
Apoi, atrăgând atenţia asupra oamenilor cu care este permisa lupta, Allah, Atotuputernicul, spune în Sfântul Coran:
„Şi luptaţi pentru cauza lui Allah împotriva tuturor celor care luptă împotriva voastră, dar nu încălcaţi legea. Cu siguranţă Allah nu-i iubeşte pe cei care încalcă legea.” (Cap. 2: V.191)
Astfel, este clar exprimat aici că porunca Jihad-ului a fost data doar împotriva celor care au luptat pentru distrugerea Islamului şi care au vrut să-i convertească pe musulmani prin sabie, aşa cum se întâmplase de-a lungul timpului în Makkah, unde necredincioşii din Makkah atacaseră şi încercaseră să pună capăt Islamului.
Acuzaţia potrivit căreia conceptul islamic al Paradisului i-a făcut pe musulmani ostili şi agresivi şi i-a incitat să facă Jihad, este de asemenea nedreaptă.
În versetul pe care tocmai l-am citat, Allah Atotputernicul a spus clar că nu Îi plac cei care încalcă regulile. Dacă lui Allah nu-i place o persoană, atunci nu poate fi sub nicio forma vorba de intrarea acesteia în Paradis. Se ridică întrebarea: care sunt standardele pentru a trata încalcarea regulilor? Aceasta este o învăţătură unică. Doar cel care crede în Allah Atotputernicul şi care are în inimă teama de El, poate atinge asemenea standarde înalte.
Allah Atotputernicul spune în Sfântul Coran:
„O, voi, care credeţi! Fiţi statornici pentru cauza lui Allah, aducând mărturie cu dreptate; şi duşmănia oamenilor să nu vă provoace să acţionaţi altfel decât cu dreptate. Fiţi mereu drepţi, aceasta este mai aproape de dreptate. Şi temeţi-vă de Allah! Cu siguranţă, Allah stie tot ce faceţi.” (Cap. 5, V.9).
Acest verset ne spune că, dacă sunteţi credincioşi adevăraţi, atunci acţionaţi conform poruncilor lui Dumnezeu Atotputernicul, fiţi drepţi şi statornici în ele. Care sunt cerinţele dreptăţii? În primul rând, faceti ca faptele voastre sa fie în acord cu învăţăturile Islamului şi deveniţi modele pentru alţii.
Poate un terorist să fie un model sau un exemplu pentru alţii? În vremea aceasta, nu doar nemusulmanilor, ci şi majorităţii musulmanilor, nu le plac teroriştii sau atacatorii cu bombă sinucigaşi. Prin urmare, numai faptele bune îi vor atrage pe ceilalţi, iar nu faptele rele.
De asemenea, în acest verset, dintre multele fapte bune care i-au fost cerute unui musulman, atenţia noastră a fost atrasă înspre o faptă bună care ii priveste pe duşmani.
Am menţionat pe scurt condiţiile care au predominat înainte de migraţie şi apoi pe acelea care au existat după.
Acum, în acel context, analizaţi această poruncă care susţine că duşmănia unui popor nu ar trebui să vă îndepărteze de dreptate. Se poate vedea că învăţăturile islamice urmaresc stabilirea dreptăţii. Dacă există războaie, acestea ar trebui să fie conforme legii, de exemplu, se porunceşte: Dacă faci prizonieri, tratează-i cu amabilitate. Apoi, dacă inamicul îşi depune armele, atunci dreptatea cere – şi, în plus, este necesar pentru stabilirea păcii – ca ostilităţile să înceteze imediat.
Dimpotrivă, în această eră civilizată, putem vedea că dacă două părţi se întâlnesc pentru a încheia războiul dintre ele, atunci, în ultimul moment, una dintre părţi provoacă groază în inima celeilalte părţi printr-un bombardament fără oprire, facand ca partea mai puternică sa poata s-o oblige pe cea mai slabă să accepte toate condiţiile pe care aceasta le impune.
Allah Atotputernicul îi călăuzeşte pe musulmani, declarând:
„Şi dacă ei înclină spre pace, şi tu ar trebui să înclini spre ea şi să-ţi pui încrederea în Allah. Cu siguranţă, El este Cel Care Aude Tot, Ştie Tot.” (Cap. 8, V. 62)
Astfel, învăţătura este că, dacă duşmanul este înclinat înspre pace, atunci şi tu ar trebui să fi înclinat înspre ea.
Învăţătura este să vă puneţi încrederea în Allah, deoarece este foarte posibil ca inamicul să întindă mâna numai pentru a-şi recâştiga puterea şi nu face acest lucru cu intenţii bune, dar, în ciuda acestui lucru, vă este poruncit să vă întindeţi mâna în pace şi să vă puneţi încrederea în Allah şi să vă retrageţi din război imediat. Nu aveţi voie să daţi prioritate strategiei militare.
Prin urmare, în timpul tratatului Hudaibiyyah (contractul semnat între musulmani şi locuitorii din Makkah când au mers pentru Hajj (pelerinaj) la Makkah), în ciuda insistenţei însoţitorilor săi şi cu toate că deţinea controlul, Sfântul Profet, pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui!, a fost de acord cu condiţiile necredincioşilor din Makkah, chiar dacă invazia oraşului Makkah a fost cauzată de încălcarea unui tratat de către necredincioşi.
Dar, în ciuda faptului că musulmanii erau acum învingători, oricui nu ridicase armele împotriva lor îi era permis să trăiască în pace ca necredincios. Chiar şi cei mai amari duşmani au fost iertaţi. Aceste fapte nu sunt ascunse; ele au fost confirmate de istorie, mulţi dintre orientalişti au menţionat aceasta.
Vai! În ciuda tuturor acestor fapte, unele mijloace de informare şi unii politicieni occidentali nu s-au abţinut de la a ataca Islamul, Coranul şi pe Sfântul Profet (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui!) Caricaturile reprezentându-l pe Sfântul Profet (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui) în anumite ziare şi declaraţiile făcute de un membru al Parlamentului din Olanda care a realizat un film, au atacat Coranul şi pe Sfântul Profet (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui!)
Musulmanii consideră că oricare Profet (pacea fie asupra tuturor!) menţionat în orice carte religioasă, este un Profet adevărat. Prin urmare, nu se aşteaptă de la niciun musulman şi, de fapt, de la niciun musulman Ahmadi care crede în Mesia cel Promis al acestei epoci, să recurgă la insulte sau la calomnie. Noi am fost învăţaţi de Sfântul Coran că toţi Profeţii sunt egali, ca Profeţi ai lui Dumnezeu. Mai departe, Dumnezeu spune: „Am trimis Profeţi pentru toate popoarele.” Aşadar, acceptăm fără ezitare orice Profet care a fost trimis oricărui popor care afirmă că un Profet a venit printre ei. Astfel, suntem de părere că acesta este singurul mod de a menţine pacea în lumea de acum. Pasiunile şi sentimentele tuturor religiilor şi fiecărui popor ar trebui respectate.
Deja v-am spus în ce situaţii şi în ce condiţii a fost permis războiul. Însă întrebarea este, sunt permise asemenea războaie religioase în această eră? Şi dacă nu, care este semnificaţia Jihad-ului? Şi care este interpretarea Jihad-ului conform musulmanilor Ahmadi?
Dar înainte de aceasta, vreau să spun că războaiele din ultimele secole au fost în principal de natură politică sau geografică şi foarte rar au fost purtate din motive religioase. Mai mult, în ultimul secol, au existat două războaie mondiale, în care musulmanii nu au jucat un rol principal şi acestea au fost exclusiv din interese politice.
Înainte de a acuza Islamul că este o religie a terorismului, dreptatea cere ca aceia care aduc acuzaţii să ţină cont şi de cauza războaielor discutate în ultimele două ore.
În orice caz, vreau să prezint pe scurt definiţia termenului Jihad, aşa cum este oferită de Fondatorul Comunităţii Ahmadiyya şi să precizez cum poate cineva să intre în el în această eră.
În lumea dezvoltată a timpului nostru, fiecare are dreptul să practice, să propovăduiască şi să-şi mărturisească credinţa. Cu alte cuvinte, nu există condiţiile pentru războiul pe care l-am menţionat. Şi atunci ce e zgomotul acesta despre Jihad?
Aşadar, eu vreau să explic tipul de Jihad în care crede comunitatea noastră în epoca prezentă. Acum mai mult de o sută de ani, ca răspuns la o obiecţie referitoare la Jihad, Fondatorul Comunităţii Musulmane Ahmadiyya a declarat, în timp ce răspundea criticii şi a spus:
„Acest critic a menţionat Jihad-ul întâlnit în Islam şi crede că Sfântul Coran incită, în mod necondiţionat, la război Sfânt. Nu poate fi un fals mai mare. Coranul permite doar lupta împotriva celor care împiedică poporul lui Dumnezeu să creadă în El şi să intre în religia Lui şi să trăiască după poruncile lui Dumnezeu şi să I se închine. Iar Dumnezeu permite lupta împotriva celor care luptă cu musulmanii fără motiv şi care îi izgonesc pe credincioşi din casele lor şi de pe pământurile lor; şi a celor care forţează creaţia lui Dumnezeu să intre în religia lor şi vor să anihileze religia Islamului şi să împiedice persoanele să devină musulmani.”
Apoi, vorbind mai departe către guvernul englez din Subcontinent (India şi Pakistan), Mesia cel Promis, „pacea fie asupra lui”, spune:
„De fapt, Guvernul nu se amestecă în religia islamică şi în obiceiurile religioase, nici nu foloseşte sabia pentru a-şi promova religia. Conform învăţăturilor Sfântului Coran, este ilegal să se lupte împotriva unui asemenea guvern, deoarece nu se angajează în niciun război religios”.
Fondatorul Comunităţii Musulmane Ahmadiyya mai declară:
„Nişte musulmani barbari şi sălbatici numesc cruda vărsare de sânge Jihad şi nu ştiu că a înfrunta un conducător drept este răzvrătire şi nu Jihad. Mai mult, o persoană care încalcă o promisiune şi care face răul în loc să facă o faptă bună şi care îl pedepseşte pe cel nevinovat este un tiran, nu un general victorios”.
Deci, aceasta este adevărata învăţătură islamică explicată pentru noi de Mesia al acestei ere, care era pentru a stabili pacea pe o fundaţie puternică şi a îmbogăţi lumea cu o atmosferă de iubire şi afecţiune.
Astăzi există atacuri sinucigaşe făcute de aşa-zişii Jihadi numai pentru a cauza o rană soldaţilor inamici, dar, de fapt, chiar musulmani sunt ucişi în aceste atacuri. Acest lucru este greşit. Asigurarea păcii este responsabilitatea guvernelor. Orice act comis de o persoană care nu face parte dintr-o armată nu este Jihad, ci o răzvrătire.
Întrebarea pe care am ridicat-o era care este semnificaţia termenului Jihad, iar răspunsul este că, în această eră, Jihad-ul acceptat de Comunitatea Musulmană Ahmadiyya este reformarea propriului sine.
Aceasta nu este o idee recentă, ci a fost menţionată acum 1400 de ani de către Fondatorul Islamului la întoarcerea sa dintr-o bătălie, când a spus că trecem de la un Jihad mai mic la unul mai mare, iar Jihad-ul mai mare este Jihad-ul reformării propriului sine şi acesta nu se termină niciodată şi este veşnic. Starea de război nu durează veşnic.
Adevăratul Jihad este reformarea relelor ce se nasc în vremuri de pace şi confort relativ. A servi omenirea este un adevărat Jihad, iar cei 120 de ani ai istoriei noastre, vreau să spun istoria Mişcării Ahmadiyya, aduce mărturie despre asta. Noi suntem angajaţi în acest Jihad.
Ţinând seama de faptul că încercăm să aducem omenirea mai aproape de Creatorul ei, noi susţinem în continuare şcolile, spitalele noastre şi planurile pentru puţurile şi pompele de apă în ţările din Africa şi Asia şi în alte ţări sărace în zonele îndepărtate ale lumii. De asemenea, îi ajutăm pe cei loviţi de dezastrele naturale. Organizaţia Humanity First din Germania a realizat lucruri extraordinare şi minunate în această privinţă prin ajutorarea celor săraci şi a orfanilor, săpând puţuri şi furnizând electricitate. Îndrumându-ne în această direcţie, fondatorul Comunitatăţii Musulmane Ahmadiyya spune:
„În această perioadă, îi instruiesc în mod specific pe cei din Jama’at (Comunitate) a mea, care mă acceptă drept Mesia cel Promis, că ar trebui să se abţină mereu de la aceste obiceiuri detestabile. Dumnezeu m-a trimis ca Mesia cel Promis şi m-a îmbrăcat cu veşmintele lui Mesia, fiul Mariei.
Prin urmare, vă povăţuiesc: Abţineţi-vă de la rău şi fiţi cu adevărat miloşi faţă de omenire. Curăţaţi-vă inimile de răutate şi duşmănie, deoarece veţi deveni asemenea îngerilor, prin acest obicei. Acea religie lipsită de simpatie pentru umanitate este scârboasă şi dăunătoare şi poluată este calea străpunsă de o ranchiună bazată pe dorinţe egoiste… Fiţi miloşi faţă de toţi, pentru numele lui Dumnezeu, astfel încât să vi se poată arăta milă în ceruri. Veniţi şi vă voi învăţa o cale care va face ca lumina voastră să triumfe asupra tuturor celorlalte lumini. Abandonaţi toată răutatea şi gelozia voastră josnică Lepădaţi-vă cu umilinţă de răutate şi gelozie, fiţi miloşi faţă de omenire şi pierdeţi-vă pe voi înşivă în Dumnezeu.”
„Am venit la voi cu o poruncă: de acum înainte Jihad-ul cu sabia s-a sfârşit, însă Jihad-ul purificării sufletelor voastre trebuie să continue. Nu spun acestea de la mine însumi. Aceasta este într-adevăr Voinţa lui Dumnezeu.”
Apoi el menţionează tradiţia Sfântului Profet al Islamului:
„Când va veni Mesia, el va pune capăt războiului religios.”
El spune:
„În conformitate cu aceasta, le poruncesc celor care au intrat în rândurile mele să se abţină de la toate aceste gânduri, să-şi purifice inimile, să promoveze simpatia şi să fie miloşi faţă de cei suferinzi. Ei ar trebui să răspândească pacea pe pământ, pentru că aceasta va face să se răspândească, în schimb, credinţa lor.”
Dacă noi suntem angajaţi într-un astfel de Jihad fără nicio oprelişte, este pentru că, în acest sistem spiritual, suntem legaţi ca într-un lanţ, a cărui conducere se află în mâna lui Khilafat a lui Mesia acestei ere. Ataşamentul pe care membrii comunităţii îl au cu Khilafat ne obligă să urmăm învăţătura care a fost adusă de Mesia(as) lui Muhammad(saw).
Acea învăţătură trebuie să onoreze şi să achite drepturile pe care i le datorăm lui Dumnezeu Atotputernicul şi creaţiei Sale, să dărâme zidurile urii şi să răspândească mireasma dragostei şi afecţiunii.
Prin pasajele pe care le-am citit înaintea voastră, a tuturor celor care staţi înaintea mea, voi care sunteţi educaţi, acum că v-am făcut conştienţi într-o oarecare măsură de adevăratul mesaj al Islamului, ar trebui să hotărâţi pentru voi înşivă dacă Islamul învaţă terorismul sau pacea şi siguranţa. Nu este nici drept nici cinstit ca o religie să fie condamnată, doar din cauza acţiunilor unui grup sau ale câtorva indivizi.
Deci, vă cer să luaţi atitudine pentru dreptate în cercurile dumneavoastră. Aceasta ar fi deasemenea un adevărat Jihad din partea voastră. Dar, desigur, nu vă va face membri ai niciunei organizaţii Jihadi.
Vă mulţumesc că m-aţi ascultat. Vă mulţumesc.